ANAF sa pus pe treaba. Vrea sa stie cum au crescut preturile uni comercianti

0
486
ANAF sa pus pe treaba. Vrea sa stie cum au crescut preturile uni comercianti

Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF monitorizează și analizează comerțul cu produse care au înregistrat creșteri semnificative nejustificate ale prețurilor, pentru asigurarea unui mediu concurențial onest și a accesibilității mijloacelor de prevenire a infectării, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Monitorizarea variațiilor de prețuri și verificarea modului de declarare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19, cât și produse alimentare esențiale specifice coșului de bază”, menționează sursa citată.

Conform comunicatului, pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Agenția Națională de Administrare Fiscală este împuternicită să verifice respectarea unor măsuri prevăzute de ordonanțele militare emise în baza art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, scrie hotnews.ro.