Un fost internațional face acuze după eșecul de la Jocurile Olimpice: bdquo;Anumiți jucători nu au vrut să meargă la Tokyo!

58

România a ratat calificarea în sferturile de finală de la Jocurile Olimpice. 

România nu a reușit să iasă din Grupa B. Băieții lui Rădoi au obținut 4 puncte în cele 3 meciuri. După o victorie cu Honduras, 1-0, a urmat o înfrângere la scor contra Coreei de Sud, 0-4, și o remiză cu Noua Zeelandă, 0-0. 

George Florescu este de părere că nu se puteau obține rezultate mai bune cu lotul pe care Mirel Rădoi l-a avut la dispoziție. Fostul internațional susține că jucători care nu se încadrau în regula U23 au refuzat să participe la Jocurile Olimpice și acuză Federația Română de Fotbal că nu a implementat niște reguli clare pentru echipele de club.  

„Cu siguranţă, este foarte important că am reuşit să ne calificăm la Jocurile Olimpice. Dar ne aşteptam la rezultate mult mai bune, mai ales ţinând cont de adversarii pe care i-am avut în grupă, n-am jucat cu nicio forţă a fotbalului mondial. Acum 20 de ani, dacă ne gândeam să ne comparăm forţele cu Honduras şi Noua Zeelandă, era un subiect de glume. Am avut o grupă uşoară, dar unul dintre motive pentru că nu ne-am calificat e faptul că unele dintre echipe nu şi-au lăsat jucătorii. La neozeelandezi am văzut doi jucători care sunt titulari în Premier League. Noi de ce n-am reuşit să adunăm o naţională care să ţină steagul sus?

Citeste tot articolul

Sursa: www.sport.ro