Alan Turing, geniul care a decriptat mesajele secretele ale armatei germane în al Doilea Război Mondial

30

Până la lansarea filmului nominalizat la Oscar “Jocul codurilor” (The Imitation Game) în 2014, numele Alan Turing nu era foarte cunoscut. Dar munca lui Turing a fost crucială, iar realizările sale extrem de importante. Însă, cine a fost mai exact Alan Turing și cum a reușit acesta să schimbe istoria lumii?

Alan Turing – geniul

Alan Turing a fost un matematician strălucit, un filosof, întemeietor al informaticii și părinte al inteligenței artificiale. Născut la Londra în anul 1912, Turing a studiat atât la Universitatea Cambridge, cât și la Universitatea Princeton, iar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, acesta lucra cu jumătate de normă la Cypher School, dar și pentru Guvernul Britanic. La numai 22 de ani, Turing a fost ales în corpul profesoral de la King’s College, Cambridge, datorită tezei sale care demonstra teorema limitei centrale.

În 1939, Turing a fost angajat cu normă întreagă la Bletchley Park din Buckinghamshire – unde se făceau studii secrete pentru descifrarea codurile militare folosite de Germania și aliații săi.

Enigma

Jon Callas from San Jose USA CC BY 2.0

User Messybeast on en.wikipedia CC BY-SA 3.0

Ian Petticrew CC BY-SA 2.0

Principalul scop al lui Turing la Bletchley Park a fost în spargerea codului mașinăriei numite „Enigma”. Aceasta era un tip de mașină care genera cifruri pentru criptarea și decriptarea de mesaje secrete și era folosită de…

Citeste tot articolul

Sursa: www.omofon.com